Posts Tagged 'dragoste'

Gand pentru noi

Cantec de dor (Nichita Stanescu)

Ma culcasem langa glasul tau.
Era tare bine acolo si sanii tai calzi imi pastrau
tamplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.

Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plangeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blandete.
Nu-mi mai amintesc de ce plangeai.

Ma culcasem langa glasul tau si te iubeam.

- Andreea -

Raspuns…

M-au intrebat multi in ultima vreme de ce sunt fericita… pai pentru ca:

- e vara si e cald

- zilnic alerg cativa kilometri

- am parte de surprize placute aproape tot timpul

- vine vacanta

- sunt iubita… si aici nu ma refer strict la “el”, ci la toata lumea din jurul meu :)

- Andreea -

Fericirea are chipul tau

De cate ori am visat, de cate ori am sperat, de cate ori gandurile despre fericire mi-au ocupat mintea si timpul…

Cuvintele simple spuse de cineva caruia ai putea sa-i oferi fiecare particica din tine fara remuscari devin cuvinte magice care iti raman tiparite in minte ani si ani de zile…

Tonul vocii, privirea, emotia, toate duc la exaltarea sufletului.

Daca vreodata ti-ai dorit sa ai energie pentru intreaga viata, nu trebuie decat sa fi capabil sa suporti sentimentul profund al dragostei pentru a o avea.

Iubirea adevarata nu se traduce prin suferinta si nu se masoara in lacrimi. Ea trebuie traita la intensiate maxima cu zambetul pe buze.

Un ras isteric si lacrimi zambitoare au pus stapanire pe fiinta mea.

Am invatat ca totul este destin… si e bine ! :)

P.S.: Probabil ca acest articol nu reflecta in totalitate starea prin care trec… unul dintre motive ar fi faptul ca nu o prea pot descrie in cuvinte… dar ma simt mai mult decat minunat !

- Andreea -

Fara vorbe…

 scris.jpg

Nu am mai scris de ceva timp… nu mai pot… cauza tacerii imi este necunoscuta. Cateva propozitii dintr-o poveste imi ocupa mintea de cateva zile… insa nu imi pot imagina cine sunt personajele, cum s-au nascut ele si cum va decurge viata lor…

P.S.: Vine o zi cand realizezi ca traiesti o viata total diferita de cea pe care ti-ai imaginat-o. Te trezesti in fiecare dimineata sperand sa se intample ceea ce vrei si intr-un final descoperi ca nimic din ce ai sperat nu s-a intamplat.

 

Voi reveni…

Martie… cand cuvintele sunt de prisos

 unti8tled.jpg

Antiteza dintre aerul rece al diminetii si forsitia inflorita anunta intrarea in scena a primaverii…

Dupa mult timp viata aluneca din nou usor spre noi orizonturi sub privirea antenta a timpului…

Se schimba totul in jur, Universul se umple de trairi, viata capata din nou sens, nimeni nu se gandeste decat la ceea ce merita cu adevarat… starea de bine cuprinde chiar si pe cel ce nu a vazut fericirea vreodata…

Norii existentei s-au risipit lasand in urma cerul albastru catifelat… Verde, galben, albastru… culoare peste tot, bucurie, zambete inocente.

Ironia, insistenta mascata (care place ingrozitor), nesiguranta, nebunia cuvintelor, toate fac fiinta sa pluteasca. Maturitatea, incercand sa puna stapanire pe copilarie, impulsuri si sentimente curate, este sfidata, izgonita…

Suprimarea vietii

Uneori eternitatea Universului ma sperie.

Viata unui om in comparatie cu aceasta vesnicie este doar simpla clipa. Atat de putin timp avem pentru a ne gandi la tot ceea ce vrem, pentru a cauta toate raspunsurile intrebarilor pe care le strigam in fiecare zi din ce in ce mai tare in speranta ca cineva ne va auzi si ne va ajuta, atat de repede trecem prin toate ipostazele existentei…

Atitudinea multora dintre noi in fata acestor lucruri esentiale este indiferenta, e trist… nimeni nu are vointa pentru a afla misterul lumii ce ne inconjoara.

Fiinta umana constituie un amalgam de sentimente, un noian de ganduri, nimeni nu poate sti exact ceea ce se va intampla in clipa urmatoare cu acea fiinta, clipele sunt veacuri, iar veacurile devin clipe atunci cand ne pierdem in imensitatea timpului, intunecata sau luminata de durerea fericirii necuprinse.

Iubim, speram si apoi suntem nevoiti sa uitam, sa stergem amintriri si sa trecem peste parti de suflet, sa calcam pe cadavrele trairilor care ne-au chinuit, ne-au facut lacrimile sa fie prea fierbinti pentru a putea fi planse sau ne-au facut fericiti sub greutatea gandurilor…

As vrea sa intreb floarea suferintei, ceasornicul omenirii, daca putem cere mai multe vieti sau merita sa renuntam si la cea pe care o avem?

1650_1051sn31glyx36mb.jpg

Sa mai pot…

…”sa nu ma opresc cand semaforul arata galben” si sa respect doar regulile mele!

…sa pot ignora etica si sa fiu nebuna! 

 lovers-2.gif

Femeile si martisorul

 martisor.jpg

Citind poezii pe Citatepedia am descoperit una foarte inspirata si adevarata care mi-a placut foarte mult! :)

 
Femeile şi mărţişorul
                             
                                   Lorincz Iulian
Femeile mătură curţile
femeile dau cu aspiratorul
femeile fac dragoste
femeile repară acoperişurile
femeile fac copii
femeile vopsesc gardurile
femeile vin de la munca câmpului
femeile calcă
femeile spală
femeile vin de la supermarketuri
cu poalele pline
pâine
cafea naturală
mango
piper
vin
carne
kiwi
ceai
barbaţii
o întâmpină cu un zâmbet empiric
şi-i pune în piept un suvenir
minuscul numit mărţisor
care face minuni
înduplecând-o astfel
să-i gătească
să-i spele
să-i
să-i
să-i…

Ora tarzie a minciunii…

untitled3.jpg

Vad in fiecare zi franturi de viata si nu pot sa merg mai departe fara sa ma gandesc daca ceva se poate schimba in bine… daca pot face in asa fel incat sa inteleg ipocrizia si falsitatea, sa le accept ca parte din existenta, sa vad binele din rau si sa culeg picaturile de suferinta pentru a umple un pahar cu fericire…

Cum pot ei sa minta atat de mult, asa incat esenta minciunii iti ajunge pana in cel mai adanc loc din fiinta ta? Incepi sa crezi in imposibil, incepi sa visezi la tot ceea ce nu ai indraznit pana acum, sa zbori fara aripi, sa plangi cu lacrimi dulci, sa razi fara durere…

Dupa ce prefacatoria ajunge la apogeu, iti dai seama ca nu prea se leaga ceea ce spun cu ceea ce fac… “te iubesc, dar nu acum!” sau “mi-e dor de tine, dar nu vreau sa te vad!” …si la un moment dat nici ei nu mai pot sustine cu atata patima inselatoria. Sunt oameni, obosesc… incearca sa mascheze adevaratele sentimente cat mai mult timp, sa prelungeasca agonia, sa faca suferinta mult mai apasatoare, dar atunci cand clacheaza nu isi asuma nici o responsabilitate, nimic din ce au spus nu poate fi condamnat, “fiinta umana e schimbatoare, pur si simplu nu te mai iubesc, cred ca nu te-am iubit niciodata, ai fost o scurta obsesie!” …iar ele sunt naucite de ceea ce aud, lacrimile fac conturul ochilor si ingheata acolo… nu mai au puterea sa coboare pe obraz fiindca nu stiu daca merita…

Si in mintea lor se vor derula toate momentele in care au fost “adorate, iubite, indragite”, exact ca un film, inchid ochii si ii vad chipul, ii aud vocea, nu stiu daca este realitate sau vis, nu-si pot imagina atata ipocrizie adunata intr-o singura persoana, nu vor sa accepte ceea ce li s-a confirmat.

Trec ore intregi si ele vizioneaza acelasi film, mereu si mereu… pelicula este din ce in ce mai agasanta, nu isi pot indrepta atentia spre nimic altceva.

Zilele ce vin sunt mult prea lungi pentru a putea fi traite, mult prea triste pentru a le putea simti, indiferenta incepe sa devina insuportabila pentru cineva care simte o durere amplificata.

Ei… ei au o existenta detasata de cea a “sexului slab”, pentru o secunda le apare chipul “printesei” de altadata in minte, un zambet fad li se zareste pe fata si merg mai departe.

A trecut multa vreme… ele inca privesc inapoi si isi fac procese de constiinta (inutile), ei se cred invingatori: “in lumea asta exista 2 tipuri de persoane: eu si persoane care si-ar dor sa fie ca mine!” repeta asta in fiecare clipa pentru a-si demonstra cat de “buni” sunt, cat de mandrii de ceea ce au realizat, cum au stiut sa se joace cu vorbele pentru a risipi bucatele de suflet in patru zari.

Vietile se continua anost… fiecare merge pe un alt drum ghidat de alte principii si idei, fiecare crede ca ceea ce face este bine si ca nimeni nu poate reusi sa ajunga asa sus ca ele/ei.

Unde au ramas lacrimile? Cine a auzit framantarile interioare ale ambelor parti implicate in jocul banal al iubirii? Cand vor stii ele ceea ce a fost adevarat si ce nu? Oare chiar au fost minciuni, sau lipsa de curaj pentru a admite ca in fata unui sentiment atat de greu de descris in cuvinte ei devin slabi si vulnerabili?

Ganduri rapide

fetita.jpg

Spera in tot ceea ce se poate spera, pentru ca viata insasi este o speranta!

Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul sau.

Cea mai mare fericire, dupa aceea de a iubi, e sa-ti marturisesti iubirea.

Invata-ma sa beau!

Invata-ma setea!

Invata-ma sa ma-nfrupt!

Invata-ma foamea!

Invata-ma sa iert!

Invata-ma mila!

Invata-ma sa iubesc!

Invata-ma arderea!

Invata-ma sa ard!

Invata-ma patima!

Invata-ma sa mor!

Invata-ma viata!

Invata-ma TOTUL sau NIMIC!

Pagina Următoare »


Au fost...

Despre ce scriu...

Vizitele voastre...

  • 7,633 hits

 

iulie 2008
L M Mi J V S D
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor
GTop.ro - tu unde te pozitionezi ?
who's online