…fericirea se plateste…
Atunci cand o cunoscuse pe Camelia, Andrei ajunsese in Romania doar de o luna de zile, de la varsta de 6 ani se mutase cu mama sa in Franta. Femeia a suferit un infarct in urma caruia a murit, iar baiatul a preferat sa se intoarca in tara.
Intr-una din zile, citind corespondenta, Andrei gasi o scrisoare de la avocatul mamei sale. Lecturand-o baiatul avea senzatia ca pamantul ii fuge de sub picioare, ca totul este un simplu vis… ramase nemiscat tinand in mana o fotografie a parintilor sai.
- Camelia, trebuie sa ii cunosc pe ai tai!
- Asa repede? spuse fata zambind.
- E mai complicat decat crezi…
- Cat de complicat poate fi… mamei ii cumperi un buchet de flori, tatei o sticla de vin, iar mie un inel…
- Nu mai fi ironica… nu intelegi…
- Iubitule s-a intampalt ceva?
- Vreau doar sa iti cunosc parintii…
- Fie cum vrei tu… ii sun si le spun ca ii vom vizita zilele astea.
- Maine!
- Dar te grabesti, nu gluma! Maine…
Noaptea s-a dovedit a fi un chin pentru Andrei… nu integelea cum s-a putut intampla asta… avea speranta ca totul este un vis… ca se va trezi si lucrurile vor reveni la normal.
- Eu sunt gata dragule… mergem?
- … da…
- Hei, unde iti e entuziasmul… parca erai nerabdator…
Ajunsera la parintii Cameliei, intrara si Andrei ramase inmarmurit atunci cand il vazu pe tatal fetei. Dupa salut, cunostinta si urarile de bun venit, se asezara cu toti la masa, baiatul scoase din buzunar scrisoarea si fotografia parintilor sai.
- Trebuie… trebuie sa va citesc ceva…
- Nu poti astepta pana dupa ce servim cina, iubitule?
- Camelia, e foarte important, nu suporta nici macar o secunda de amanare.
- Esti foarte ciudat, Andrei… dar citeste daca e asa de important.
Fiului meu, Andrei Popovici
Azi intrebarile tale vor primi raspunsuri, dragul meu. Vei citi scrisoarea mea atunci cand eu te voi veghea de undeva de sus. Inevitabil, toti suntem datori cu o moarte. Nu stiu daca tu inca esti aici, in Franta, tara in care am trait atata timp, departe de tot ceea ce iubeam, de bunicii tai, de tatal tau… pentru asta iti scriu… vreau sa mergi in Romania si sa iti revezi bunicii si sa iti cunosti tatal. Mai mult ca sigur ca nu iti mai amintesti chipul sau… stii, cand erai mic venea la noi “nenea Mihai”, asa cum ii ziceai tu (dar sunt foarte putine sansele ca tu sa iti aduci aminte, aveai doar 4 ani), cu o fetita tare draguta, Camelia… “nenea Mihai” era defapt Mihai Ionescu, marea mea iubire, omul pentru care as fi riscat totul, tatal tau. Iar Camelia era fata lui legitima. Era casatorit atunci cand eu l-am cunoscut, dar nimic nu mai conta, decat iubirea. In scurt timp am ramas insarcinata cu tine, el a spus ca isi va parasi sotia, ca va ramane cu mine, dar tu aveai deja 5 ani si lucrurile nu se schimbasera, ne vedeam cu teama ca cineva ar putea banui ceva despre relatia noastra, iar eu am decis sa ii punem capat, el s-a impotrivit si atunci am hotarat sa plec fara sa ii spun nimic. Mihai nu mai stie nimic de noi de atunci, dar nu as vrea ca tu sa platesti pentru greselile noastre, asa ca te rog sa mergi sa-l vezi si sa ii spui ca niciodata nu am incetat sa-l iubesc. Sper sa ma poti ierta candva, copile! Pe verso ai adresa unde il poti gasi, (este ultima adresa pe care o am, am rugat-o pe sora mea sa il caute fiindca stiam ca intr-o zi inima mea nu va mai rezista). Iti cer iertare inca o data, fiindca te-am mintit atata timp.
Gabriela Popovici
Toti au ramas muti de uimire auzind acele randuri si privind fotografia mamei lui Andrei si a tatalui sau si al Cameliei.
Viata se joaca cu destinele oamenilor si multi plang prea mult pentru o picatura de fercire!
Au avut de comentat: