Existenta ca un fum…

…18 ani - intre adolescenta si maturitate…

- Camelia, am primit un telefon de la directorul liceului tau… mi-a spus ca ai multe absente si nici situatia notelor nu este minunata…

- Si…?

- Cum indraznesti sa-mi vorbesti asa? Ce s-a intamplat cu tine?

- Mama, stii bine ca directorul exagereaza… stai linistita ca nu s-a intamplat nimic.

Parintii Cameliei aveau incredere in fata lor, care niciodata nu ii dezamagise… dar ei nu stiau cu adevarat ce se petrece cu sufletul acelui copil.

Copila a intrat in vartejul vietii fara sa isi dea seama…

Clipele existentei ei curgeau usor, nu simtea, nu traia, o picatura de fericire in paharul cu zile amare nu era suficeinta pentru ea…

Nu a gasiti niciodata o explicatie pentru tot ce se intamplase cu trupul si sufletul ei in acea seara cand a realizat ca a parasit lumea copilariei…

Din acel moment viata Cameliei a fost cu totul alta… pe Mihai l-a uitat a doua zi… nu simtea absolut nimic pentru acel om care i-a furat inocenta, dar nici nu l-a invinovatit vreodata… au mai fost nopti… au mai fost baieti ca Mihai in viata ei… dar nimeni nu a reusit sa ii rapeasca un strop de iubire.

Liceul s-a sfarsit cu bine… parintii ei nu au fost foarte multumiti, “excelentul” din generala a intarziat sa apara… dar s-au bucurat totusi ca iubita lor copila va urma o faculatate buna si va deveni o avocata de exceptie.

Insa viata isi rezerva dreptul de a se juca cu destinele oamenilor si niciodata nu va fi bazata pe certitudini…

- Va urma -

…16 ani si intrebari fara raspuns…

Zilele reci de iarna erau preferatele Cameliei. Fulgii cadeau necontenit acoperind pamantul cu o mantie catifelata, facand-o pe fata sa viseze.

Inca doua saptamani si oamenii incepeau un nou an.

- Camelia, vrei sa iti petreci revelionul cu noi?

- De ce iti racesti gura de pomana, Veronico? Stii bine ca “scumpa” noastra colega ne va refuza invitatia, la fel cum a facut-o si anul trecut…

- Ioana, spuse Camelia, de ce nu inveti tu sa taci atunci cand trebuie, de ce gandesti in locul meu?

- …eu doar…

- Da, vin cu voi… unde se va tine marea petrecere?

Fetele ramasera mute de uimire… ea? Camelia? cea cu cartile? chiar ea… acceptase sa vina la petrecere…

- Petrecerea este la Mihai acasa, verisorul Ioanei, spuse Veronica.

- Mihai este verisorul tau cel mare? intreba Camelia.

- Da… cel care este in calsa a XI-a…

- Ok… atunci ne vedem la chef… spuse zambind Camelia, ceea ce le facu pe fete sa nu mai stie daca viseaza sau era chiar pura realitate…

12:00… ras, veselie, artificii… Camelia avea in mana un pahar cu sampanie si isi rosti in gand o urare de “La multi ani!”

Mihai o privise toata seara, era cea mai frumoasa fata pe care o intalnise pana atunci…

- La multi ani, Camelia!

- La multi ani, Mihai!

- Ai fost tacuta toata seara… nu iti place petrecerea?

- …ba da… … …

Un blues inundase acum incaperea in care tineretea acaparase totul…

- Vrei sa dansezi?

- Mihai, eu…

- Nu ma refuza, te rog!

Un dans… si fata incepu sa pluteasca… vorbele lui Mihai, sampania, atmosfera… pusera stapanire pe simtirile ei…

- Hai sa mergem in camera cealalta… sa fim mai linistiti… spuse baiatul.

- Dar… n…

Camelia nu apuca sa duca negatia pana la capat si deja se trezi in bratele lui Mihai… Sarutari, imbratisari, parca altcineva ii controla acum mintea si trupul…

Lumina puternica a diminetii a facut sa luceasca incaperea in care toata noaptea visele s-au jucat. Deschise ochii si privi in jurul ei… il vazu pe Mihai dormind langa ea… el era acelasi… dar ea? ea mai era la fel? zari o oglinda si isi privi chipul in ea… avea usoare cearcane albastrui… respiratia ii era linistita, prea linistita parca…

“Ce forta miraculoasa te-a facut sa fugi din patul tau copilaresc si sa se daruiesti lui Mihai?” a fost prima intrebare pe care constiinta i-a adresat-o in acea dimineata… raspunsul insa nu a venit…

- Va urma -

…viata incepe la 12 ani…

Neobisnuita liniste a ramas in urma copiilor ce au plecat grabiti spre casa. Clasa Cameliei era acum invaluita de tristete fiindca fusese parasita de vioiciunea elevilor. Orele s-au sfarsit, iar Camelia isi strangea cu atentie cartile incercand sa le aseze cat mai ordonat.

- Hai, Camelia ! Pune-le mai repede in rucsac sa plecam din inchisoarea asta ce ne mananca zilele! Zau, uneori am impresia ca tu iti doresti sa ramai la scoala tot timpul… !

- Nu mai vorbi asa, Veronica! Nu pot sa-mi arunc singurele prietene adevarate ca pe niste gunoaie in rucsac!

- Mda… de ce? oricum pana ajungi acasa se vor aseza singure intr-o “perfecta ordine” ! spuse fata cu ironie.

- Stii ceva… esti penibila ! Hai sa mergem !

Camelia era cea mai buna eleva a clasei a VI-a B. Era visul oricarui profesor. Parintii erau foarte mandrii de “fata lor”… singurul copil… un copil care parca intelegea mai mult decat ar fi trebuit pentru varsta lui. Colegii o priveau cu invidie, uneori incercand sa ii puna piedici pentru a se putea ridica desaupra ei, insa Camelia era inteligenta si stia intotdeauna sa se apere de ironiile lor.

- Vino si tu Camelia, vino aici cu noi… sau iti e mila de cartea ta si nu vrei s-o parasesti ?

Camelia stia ca nu va putea face parte niciodata din grupul fetelor din clasa ei, le considera imature si lipsite de orice interes. Dar in acelasi timp era constienta ca nu putea sa nu socializeze, facea totusi parte dintr-un colectiv, asa ca s-a indreptat spre a doua banca de pe randul din mijloc, gasindu-si un loc intre colegele sale care radeau in hohot la auzul unei patanii povestite de una dintre ele. Discutiile fetelor se rezumau doar la ce nazbatii au facut si ce baieti draguti au mai vazut. Unele mai timide, altele mai indraznete, fiecare avea ceva de spus despre cum isi petrec ele inceputul vietii de adolescent.

- Camelia, tie nu-ti place de niciun baiat? Hai spune-ne!

- Da, da! Spune!

- …fetelor… eu…

- Zii tu daca Alex nu-i dragut?

- Alex este un baiat inteligent, cred ca asta este cel mai important, nu faptul ca arata bine.

- Stiam ca ai sa strici tot farmecul discutiei… intoarce-te la cartile tale !

- Va urma -