Zilele astea am retrait sentimente vechi… nu placute… doar vechi. N-as fi vrut sa le retraiesc, dar cum viata e ca  roata care e rotunda si se invarte, rezultatul e mereu acelasi. Ma intreb ce s-ar intampla daca n-am avea speranta ca vor veni si zile cu soare…?

Atat… as mai scrie… mult… dar nu azi, nu acum… poate atunci cand amintirea va transforma sentimentele neplacute in ceva frumos ce-a fost odata…

- Andreea -

Ipoteza: Femeilor le place dulce… dar… oare cat de dulce?

“Iubeste si vei fi iubit!” spune un proverb vechi, dar pe cine ajungi sa iubesti si de cine vei fi iubit la randul tau nici un intelept nu a reusit sa spuna pana acum. Asa ca te trezesti intr-o dimineata insorita (sau asculti o melodie veche la o ora tarzie in noapte, prietenii stiu de ce ) si ralizezi ca iubesti, wow!!!… si pe deasupra mai esti si iubit… vai cat noroc s-a abatut asupra existentei tale! hi hi… sigur ca are un nume ceea ce ti se intampla, insa nu stiu daca “noroc” defineste cel mai bine acest lucru.

Da… te izbeste realitatea… Stai asa!?, zici, ca nu e noroc ? … e pedespsa… e chin… e viata… hmmm… si te gandesti de ce tocmai tu… apoi cauti raspunsuri, privesti in jur si brusc vezi ca nu esti singurul… toti sunt la fel… pana acum ai fost intr-adevar orb, ai fost singur desi te credeai norocos… nu, nu, nu… abia acum ai intrat in lumea reala, abia acum te-ai trezit din somn…

Ce-i de facut? Taci si mergi mai departe, preferi sa ramai orb si sa te concentrezi asupra altor lucruri? Sau deschizi ochii larg si spui lucrurilor pe nume?

Bineinteles ca n-ai destul curaj, asa ca deocamdata, taci… dar pana cand?

Asta e viata, dragii mei, asta inseamna sa existi… sa te intrebi, sa te chinui, sa te bucuri…

Concluzie: Femeile nu-s multumite niciodata… vrem ca EL sa arate bine, sa fie dur, dar sensibil in acelasi timp, sa fie serios, dar si cu simtul umorului, sa stie ce simtim fara sa fie prea insistent…

P.S.: Multumesc producatorului/producatoarei reclamelor de la “Magura”

P.P.S.: As putea continua articolul asta la nesfarsit, pe tema nemultumirilor si incertitudinilor unei femei… dar n-are rost… cu totii stim ca natura umana va ramane condusa de propriile legi nescrise si nu vom putea avea totul, niciodata ! doar ca… niciodata sa nu spui niciodata!

- Andreea -

“The storm is coming but I don’t mind
People are dying, I close my blinds

But all that I know is I’m breathing
All i can do is keep breathing

All we can do is keep breathing now, now, now, now

All we can do is keep breathing, now…”

Sa incep deja? …lipseste ceva…oare? e doar o stare…poate… e ireal? nimic, gol, vid… coerenta, prioritate… stiu mult…sau prea putin… plec…mai tarziu, dupa inceput…

Omul intemnitat moare odata cu inchiderea usii… chiar daca e viu inca! Am zis!

- Andreea -

Bed of Roses e unul dintre filmele cu si despre dragoste care mi-a placut foarte mult. De ce? Pentru ca mi s-a parut extraordinara ideea de a fi “cel care aduce florile”… asa cum spunea si personajul poti observa reactiile oamenilor ce primesc acele flori, bucurie, tristetie, furie, exaltare, vezi toate ipostazele fiintei umane, ceea ce e minunat… pe de alta parte e la fel de placut sa fi cel care primeste florile

Si pentru ca tot vorbeam de flori, am observat un lucru, nu imi plac florile care nu au miros, oricat de frumoase ar fi… nu ma atrag absolut deloc… prefer zambila sau liliacul in schimbul trandafirilor … exceptie facand  acei trandafiri care au un miros foarte frumos si sunt folositi pentru a face dulceata … oricum constatarea este ca imaginea ma bucura foarte putin spre deloc.

- Andreea -

Sacru sau profan ?

Bine sau rau ?

Speranta sau moarte ?

Lumina sau intuneric ?

Mult sau putin ?

Vis sau realitate ?

Iubire sau ura ?

Aproape sau departe ?

Revolta sau obedienta ?

Schimbare sau statornicie ?

Inceput sau sfarsit ?

- Andreea -

…nu ma voi gandi de doua ori…

Cand voi putea evada, o voi face fara remuscari…

Cand voi fi libera, constiinta nu ma va mustra…

Cand viata va fi a mea, nimic nu ma va putea intoarce din drum…

Am sa reusesc!

-Andreea-

Dragoste tarzie

Tudor Arghezi

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă
De toţi ai tăi , de toţi ai mei,
Jertfiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de o data,
Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieşit din rând.
Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg,
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi,
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.

-Andreea-

Doar atingandu-ma ma poti face sa raman fara aparare in fata ta. Doar auzindu-ti vocea trupul meu parca incepe sa se dezintegreze. As putea spune atat de multe, dar toate cuvintele mele, acum, sunt prizonierele tale… la fel ca mine…

- Andreea -

Cantec de dor (Nichita Stanescu)

Ma culcasem langa glasul tau.
Era tare bine acolo si sanii tai calzi imi pastrau
tamplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.
Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat
noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.

Ma jucam cu palmile în zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai de seama.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plangeai.
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag
si de blandete.
Nu-mi mai amintesc de ce plangeai.

Ma culcasem langa glasul tau si te iubeam.

- Andreea -

De cate ori ne pune viata in situatii incerte, unde solutia problemei refuza sa se arate… Incercarea de a gasi calea spre bine este din ce in ce mai dificila, gandesti mereu ca tot ce ai reusit sa construiesti pana la momentul respectiv sa va darama daca faci un pas gresit… si astepti… astepti un semn, o reactie, o minune…

Totul este exact ca in bancul cu gaina si cocosul

“Un cocos alerga dupa o gaina. In timp ce alerga, aceasta din urma, gandea: Daca ma opresc zice ca sunt c***a! Daca fug zice ca sunt proasta! Mai bine ma impiedic!”

Asadar, uneori rezolvarea vine din lucruri simple. Complexitatea solutiei complica si mai mult problema… so think fast&in a simple way!

- Andreea -