You are currently browsing the monthly archive for mai 2008.
De cate ori am visat, de cate ori am sperat, de cate ori gandurile despre fericire mi-au ocupat mintea si timpul…
Cuvintele simple spuse de cineva caruia ai putea sa-i oferi fiecare particica din tine fara remuscari devin cuvinte magice care iti raman tiparite in minte ani si ani de zile…
Tonul vocii, privirea, emotia, toate duc la exaltarea sufletului.
Daca vreodata ti-ai dorit sa ai energie pentru intreaga viata, nu trebuie decat sa fi capabil sa suporti sentimentul profund al dragostei pentru a o avea.
Iubirea adevarata nu se traduce prin suferinta si nu se masoara in lacrimi. Ea trebuie traita la intensiate maxima cu zambetul pe buze.
Un ras isteric si lacrimi zambitoare au pus stapanire pe fiinta mea.
Am invatat ca totul este destin… si e bine ! 
P.S.: Probabil ca acest articol nu reflecta in totalitate starea prin care trec… unul dintre motive ar fi faptul ca nu o prea pot descrie in cuvinte… dar ma simt mai mult decat minunat !
– Andreea -
De ce atunci cand cauti cu disperare ceva, cand ai nevoie acuta de acel lucru, nu-l gasesti?
De ce atunci cand nu iti trebuie te impiedici de el la tot pasul?
- Andreea -
- Ionut -
Din fericire pentru Blog, apar subiecte de scris la tot pasul, chiar si in discutiile cu prieteni dragi. Astazi, sustinand ca nu am o stare prea placuta in urma unei situatii aparute aseara, am aflat de la una din cele mai bune prietene ca i se pare “aiurea” ca atunci cand imi apar anumite stari negative sa nu lupt cu ele ci aleg sa le respect si sa traiesc acele clipe de apasare.
Am ramas putin surprins pe moment. A venit neasteptat. Oare cat de grav e sa iti spuna cineva atat de apropiat ca alegerea ta de a simti ceva, fie si negativ e “aiurea”? Dar cand stie ca simti asa ceva chiar cand ti-o spune? Oricum, cand auzi asa ceva, nu iti schimba cu nimic starea in bine, din contra. Da, e drept ca intr-o relatie trebuie sinceritate, insa depinde si de starea celuilalt ce spui. Uneori insa, starea ta, tensiunea de moment, o depaseste pe cea a celui care sufera si atunci le dai drumul mai usor cuvintelor fara sa le mai gandesti prea mult. Azi nu stiu daca era cazul insa.
De ce sa nu ne traim starile negative? De ce sa le oprim cand tind sa apara? Sa vedem ca viata noastra e numai floricele si parfum? De ce sa nu vedem viata asa cum este? De ce sa ne mintim sufletul? Eu nu am de gand sa o fac. Apare o stare, o traiesc… asa, simt cu adevarat ca imi traiesc complet viata. E adevarat ca nu trebuie sa puna stapanire pe tine acea stare, sa ajungi la depresie sau la cine stie ce dezechilibru emotional, dar de ce sa nu o simti o perioada? In plus, daca nu o traiesti atunci cand apare si o ignori, sunt mari sanse sa se acumuleze in interior, iar apoi sa rabufneasca. Eu nu vreau sa port ce e negativ in mine. Se consuma, trece, esti impacat cu tine.
Un exemplu care imi vine in minte apropo de respectarea starilor negative este situatia cu fata care s-a despartit, care spune ca vrea sa il uite pe baiatul care a fost in viata ei, doar ca nu imediat, vrea sa simta acel moment, sa ramana in acea stare o vreme, vrea sa planga pentru ce s-a pierdut, abia apoi sa mearga mai departe. De ce sa nu simta? De ce sa nu isi respecte starea? Foarte bine, daca asta simte, asta sa faca pentru ca situatia respectiva merita astfel de sentimente.
Se poate spune ca exemplul de mai sus e o situatie extrema, insa exista si altele in care sufletul vrea sa isi traiasca suferinta. Mai pot aparea insa situatii in care, starea nu merita traita, dar a incerca sa o faci sa dispara nu merita nici atat.
Eu cred ca esti mai impacat cu tine cand traiesti viata asa cum e, si cu bune si cu rele si niciunul din aceste sentimente nu cred ca e “aiurea”, implicit nici alegerea de a le trai. Simti, si asta e mare lucru.
De cate ori ne pune viata in situatii incerte, unde solutia problemei refuza sa se arate… Incercarea de a gasi calea spre bine este din ce in ce mai dificila, gandesti mereu ca tot ce ai reusit sa construiesti pana la momentul respectiv sa va darama daca faci un pas gresit… si astepti… astepti un semn, o reactie, o minune…
Totul este exact ca in bancul cu gaina si cocosul 
“Un cocos alerga dupa o gaina. In timp ce alerga, aceasta din urma, gandea: Daca ma opresc zice ca sunt c***a! Daca fug zice ca sunt proasta! Mai bine ma impiedic!”
Asadar, uneori rezolvarea vine din lucruri simple. Complexitatea solutiei complica si mai mult problema… so think fast&in a simple way!
- Andreea -
- Ionut -
Am ascultat astazi o emisiune in care se vorbea despre diferentele intre religii… Am ascultat-o pentru ca ma intereseaza subiectul asta avad in vedere ca nu stie niciunul din noi cat timp mai are de urmarit Blogul Andreei.
Am auzit pana acum diverse pareri despre aceste diferente. Unii spuneau ca nu conteaza atat de mult ce religie ai ci daca crezi cu adevarat. Ei bine, ascultand aceasta emisiune mi-am dat seama ca sunt destul de mari diferentele intre religiile crestine. Sunt atat de mari incat se pare ca doar credinciosii anumitor culte vor fi salvati dupa o deducere simpla.
Este adevarat ca fiecare se naste intr-o anumita religie sau intr-o anumita familie care are o anumita religie insa oare daca ne-am nascut in acea familie inseamna ca religia ei este cea potrivita si pentru noi? Oare nu ar trebui ca fiecare sa se informeze daca asta e ce vrea Dumnezeu de la noi de fapt, sau ajunge sa ne multumim cu “pai… daca asa face toata lumea eu de ce sa fiu diferit? Fac si eu ce face lumea, fac ce mi se spune, ma supun regulilor Bisericii din care fac parte” si cam atat.
Eu nu ma multumesc cu atat si caut in continuare raspunsuri vizavi de acest subiect, desi emisiunea de astazi mi-a dat multe informatii interesante. De mult timp cautam anumite raspunsuri pe care le-am aflat astazi. Imi pare bine ca am avut ocazia sa ascult asa ceva.
Voi considerati ca e importanta informarea in acest domeniu?
- Ionut -
Am avut cateva relatii de prietenie cu fete, care au ajuns sa se incheie datorita iubitilor lor. Fie nu suportau faptul ca partenerele lor pot sa aiba o relatie cu comunicare buna cu altcineva in afara de ei, poate mai buna decat a lor, putandu-se discuta despre orice fara teama de urmari negative, fie nu ma suportau datorita teamei de a-si pierde iubita avand in vedere ca a aparut un nou pretendent la titlul lor (in ochii lor asta eram desi imi exprimasem dorinta foarte clara ca nu urmaresc mai mult decat amicitie, in alt caz chiar nu ar fi permis mediul niciun fel de alta relatie), fie nu ma suportau din cauza unei anumite situatii in care am avut si eu parte de iubita lor (a ales sa petreaca timpul cu mine nu cu el) pe cand ei au parte de acea persoana aproape oricand doresc, fie nu ma suportau din alte motive din aceeasi familie cu cele de mai sus.
De fiecare data, s-a ajuns la aceleasi reactii din partea lor: “Te rog sa nu mai vorbesti cu acel om” sau, cand se ajungea deja la un nivel destul de avansat se spunea desigur: “Te rog sa alegi intre relatia noastra de iubire si prietenia ta cu el”. Ce credeti ca au ales? 
Ce baieti draguti… Par draguti, nu? Genul de oameni care iti respecta deciziile, ei roaga nu iti impun, iti dau ocazia sa alegi, sa vezi ca ai libertate de a alege. Dar oare chiar libertate sa fie? Din aceste rugaminti, libertatea nu este oferita pentru a face ceva liber in cuplu, ci ti se ofera libertatea de a iesi din cuplu. “Daca ramai in cuplu, faci cum zic eu, dar daca nu vrei asa, poti la fel de bine sa alegi. Ce? Libertatea din afara cuplului.” (traducere libera)
Eu nu pot sa accept o libertate de genul asta, o libertate cu toporul deasupra capului relatiei. Daca vrea cineva sa ma accepte cu prietenii pe care mi-i aleg, cu alegerile pe care vreau sa le fac – ca doar e viata mea, chiar daca si tu ca iubita faci parte din ea – foarte bine, altfel, imi pare rau, mai cautam. Daca partenerul nu are incredere in deciziile mele sau in felul in care imi aleg prietenii si in felul cum stiu sa tratez relatiile cu cei din jurul meu, daca crede ca stie mai bine decat mine ce urmaresc ei de fapt in relatia cu mine iar eu nu imi pot da seama, mi se pare ca impresia lui despre mine e una saraca, dar sa si ia initiativa sa remedieze “lipsa mea de viziune” prin a ma pune sa aleg… uff !
Eu sunt adeptul relatiei cu libertate in interiorul cuplului nu cu libertate de a-l parasi cand nu accepti o anumita conditie. E atat de frumos sa fi liber… 8-> Cred ca e tare frumos sa traiesti intr-o astfel de relatie o viata intreaga.
Voi ce parere aveti? Pe care din cele doua libertati o preferati? Pe care din ele o aveti in cuplul vostru? Sunteti multumiti de ea?
- Ionut -
Parea o seara normala… Vorbeam ca de obicei despre una, despre alta, pana cand a ales sa ma surprinda cum, din fericire, le place unor fete din viata mea sa faca. Sunt fericit ca am parte de ele si de asa surprize.
A ridicat usor mana si astepta privindu-ma nedumerit. A intins-o spre mine vazand ca nu am nicio reactie pana cand am inteles. M-am apropiat si m-am lasat condus spre ring. Nu e firesc. Eu ar trebui sa fiu cel care o conduce dar e deja prea tarziu. M-am lasat purtat de momentul frumos in care simteam atingerea ei si am ajuns aici.
Am acceptat ca din aceasta seara sa ii fiu partener in dansul cuvintelor ce vor aparea pe acest blog. M-a ales si e o mare onoare pentru mine a-i fi alaturi. Sunt fericit ca am avut asta seara parte de o… invitatie la dans.
Uitandu-ma la stiri pentru a fi la curent cu realitatea zilelor noastre aflu ca o adolescenta de 12 ani s-a sinucis. Fata imi ramane inexpresiva si imi zic “Inca una…” Probabil ar trebui sa ma ingrijoreze ca din ce in ce mai multi oameni aleg calea cea mai usoara, sinuciderea, insa realizez ca o astfel de stire nu imi mai provoaca nici o traire…
Pentru ce se dau asemenea stiri? Pentru audienta? Pentru a trage un semnal de alarma populatiei?
Multi dintre apropiatii fetei dau vina pe curentul din care adolescenta facea parte. Ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze cu adevarat este lipsa de interes a tinerei generatii pentru educatie, nu curentele ce s-au nascut dupa anii ‘90. Nu aceste curente ii fac pe adolescenti sa se sinucida, ci atrocitatile ce se intampla in jurul lor. Fiecare alearga dupa putere uitand sa isi duca la bun sfarsit obligatia morala pe care o are fata de cei din societatea in care traieste.
Silviu Brucan spunea intr-una din aparitiile sale ca ne vor trebui 20 de ani dupa revolutie sa ajungem la un nivel la care sa putem spune ca intr-adevar lucrurile s-au reabilitat si situatia Romaniei este una destul de buna. Au trecut cei aproape 20 de ani, insa schimbarile intarzie sa apara. Nu voi continua cu explicatiile pentru ca sunt de prisos.
Asa ca de ce sa mai mai mire o sinucidere in plus?
“La usa bate, in miez de noapte… am simtit parfumul tau…”
…fericirea se plateste…
Atunci cand o cunoscuse pe Camelia, Andrei ajunsese in Romania doar de o luna de zile, de la varsta de 6 ani se mutase cu mama sa in Franta. Femeia a suferit un infarct in urma caruia a murit, iar baiatul a preferat sa se intoarca in tara.
Intr-una din zile, citind corespondenta, Andrei gasi o scrisoare de la avocatul mamei sale. Lecturand-o baiatul avea senzatia ca pamantul ii fuge de sub picioare, ca totul este un simplu vis… ramase nemiscat tinand in mana o fotografie a parintilor sai.
- Camelia, trebuie sa ii cunosc pe ai tai!
- Asa repede? spuse fata zambind.
- E mai complicat decat crezi…
- Cat de complicat poate fi… mamei ii cumperi un buchet de flori, tatei o sticla de vin, iar mie un inel…
- Nu mai fi ironica… nu intelegi…
- Iubitule s-a intampalt ceva?
- Vreau doar sa iti cunosc parintii…
- Fie cum vrei tu… ii sun si le spun ca ii vom vizita zilele astea.
- Maine!
- Dar te grabesti, nu gluma! Maine…
Noaptea s-a dovedit a fi un chin pentru Andrei… nu integelea cum s-a putut intampla asta… avea speranta ca totul este un vis… ca se va trezi si lucrurile vor reveni la normal.
- Eu sunt gata dragule… mergem?
- … da…
- Hei, unde iti e entuziasmul… parca erai nerabdator…
Ajunsera la parintii Cameliei, intrara si Andrei ramase inmarmurit atunci cand il vazu pe tatal fetei. Dupa salut, cunostinta si urarile de bun venit, se asezara cu toti la masa, baiatul scoase din buzunar scrisoarea si fotografia parintilor sai.
- Trebuie… trebuie sa va citesc ceva…
- Nu poti astepta pana dupa ce servim cina, iubitule?
- Camelia, e foarte important, nu suporta nici macar o secunda de amanare.
- Esti foarte ciudat, Andrei… dar citeste daca e asa de important.
Fiului meu, Andrei Popovici
Azi intrebarile tale vor primi raspunsuri, dragul meu. Vei citi scrisoarea mea atunci cand eu te voi veghea de undeva de sus. Inevitabil, toti suntem datori cu o moarte. Nu stiu daca tu inca esti aici, in Franta, tara in care am trait atata timp, departe de tot ceea ce iubeam, de bunicii tai, de tatal tau… pentru asta iti scriu… vreau sa mergi in Romania si sa iti revezi bunicii si sa iti cunosti tatal. Mai mult ca sigur ca nu iti mai amintesti chipul sau… stii, cand erai mic venea la noi “nenea Mihai”, asa cum ii ziceai tu (dar sunt foarte putine sansele ca tu sa iti aduci aminte, aveai doar 4 ani), cu o fetita tare draguta, Camelia… “nenea Mihai” era defapt Mihai Ionescu, marea mea iubire, omul pentru care as fi riscat totul, tatal tau. Iar Camelia era fata lui legitima. Era casatorit atunci cand eu l-am cunoscut, dar nimic nu mai conta, decat iubirea. In scurt timp am ramas insarcinata cu tine, el a spus ca isi va parasi sotia, ca va ramane cu mine, dar tu aveai deja 5 ani si lucrurile nu se schimbasera, ne vedeam cu teama ca cineva ar putea banui ceva despre relatia noastra, iar eu am decis sa ii punem capat, el s-a impotrivit si atunci am hotarat sa plec fara sa ii spun nimic. Mihai nu mai stie nimic de noi de atunci, dar nu as vrea ca tu sa platesti pentru greselile noastre, asa ca te rog sa mergi sa-l vezi si sa ii spui ca niciodata nu am incetat sa-l iubesc. Sper sa ma poti ierta candva, copile! Pe verso ai adresa unde il poti gasi, (este ultima adresa pe care o am, am rugat-o pe sora mea sa il caute fiindca stiam ca intr-o zi inima mea nu va mai rezista). Iti cer iertare inca o data, fiindca te-am mintit atata timp.
Gabriela Popovici
Toti au ramas muti de uimire auzind acele randuri si privind fotografia mamei lui Andrei si a tatalui sau si al Cameliei.
Viata se joaca cu destinele oamenilor si multi plang prea mult pentru o picatura de fercire!
Au avut de comentat: