Legenda babei Dochia

Acum mai multi ani o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna cumplita Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Tanara fata a spalat-o mult timp, dar pe cat o spala ea mai tare, pe atat devenea haina mai neagra! Atunci a aparut un barbat care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea i-a povestit ce i se intamplat.
Atunci Martisor i-a spus ca poseda o putere magica si i-a oferit o floare rosie si alba si a indemnat-o sa mai spele inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Ea nu ar fi crezut ca fiica sa vitrega va reusi sa indeplineasca sarcina. Deodata a vazut floarea din parul fetei. “De unde o ai?” o intreba batrana, “este inca iarna”.
Batrana crezu ca primavara a revenit si pleca cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat la cojoacele pe care le puta. La sfarsit a fost insa prinsa de burnita. Cand a ajuns in varf i s-a aratat Martisor: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, “tu, cea care ti-ai obligar fiica sa spele iarna hainele la rau.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre.
De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.